Stelele de pe cer s-au lasat langa pamant in seara asta si am vrut sa ma culc langa ele, dar cu cat ma apropri mai tare simt cat de nestatornice pot fi fata de oameni si cat de greu este sa incerci sa le imblanzesti.

Incercam sa le prind speranta cu mana, dar erau prea departe si prea straine pentru mana mea, ca sa le pot cuprinde.Am gasit o portita de scapare din purgatoriul ce mi-l conferea distanta dintre freamat si pasiune.Am inceput sa alerg catre ele cu gandul ca voi putea sa le strang in brate, ca voi putea simtit, odata cu atingerea lor, amurgul,

Credinta fara de moarte

Dacă asta e sfârșit nici nu vreau sa cred că viața e început.daca umblu pe ape, o fac din rea voință sau din visare?

Încep să cred, sa gândesc, sa simt, dar nu m-am născut.Am căzut din cer, din vapori de apa, am rasarit din apa-nghetata prea târziu.Am atins mijlocul vieții fără sa-mi dau seama.Am atins subiecte delicate precum dualismul viața moarte deși nu sunt in stare sa îmi înțeleg nici macar existența.“Daca voi crede, voi crede.” Prea tânără sau prea bătrână e totul doar contemplatie, deși îmi place să cred că voi trăi pentru totdeauna și voi prelua de-a lungul vieții tot ce pot oamenii să creeze, încă nu mă pot despărții de gândul morții.Cu toții vrem să trăim, dar oare mai are vre-un sens viața noastră dacă nu e atinsa nici macar un pic de moarte?ce sens mai are o viață fără sfârșit?ce sens va mai avea orice lucru fără un termen.Sincer, cred că adevăratul sens al vieții e moarte și că dincolo de ea se ascund secrete ,poate prea mari, pentru a le înțelege.

Apa-mi rasuna-n ureche ca moartea

Cu ață subțire și alba-mi cos viata

De tine mă țin

și alți oameni

Îmi tipa într-una, dar nu-i înțeleg.

Cu tot sau nimic trăiesc fiecare clipa

Respir din minut in minut

Rămân fără aer.

Prea multi oameni.

De unde procur și de unde aleg

Cel ce-mi descrie calea ce-o merg?

Nu aud apa din viața făcută

Dar nici vinul otrava de moarte tăcută.